Depresia

Pentru a învinge depresia, metoda NEOPsy nu se bazează pe antidepresive. Obiectivul său este de a însoți pacientul în întoarcerea lui treptată spre o viață normală.

Depresia și realitatea sa

Depresia este un fenomen care surprinde o persoană în cursul existenței sale și care îi poate schimba modul de viață cotidian.

Depresia corespunde momentului în care dispoziția oscilează și devine negativă. Este însăși percepția vieții, a ceea ce ni se întâmplă ce devine întunecată, tristă și în mod esențial, pesimistă.

Depresia poate realmente destabiliza viața unei persoane, având consecințe care pot afecta profund destinul.

 „Victimele” sale se simt pierdute și trebuie să lupte pentru a-și recupera viața de dinainte. Această luptă poate părea dificilă sau chiar imposibilă. În realitate, multe persoane nu își revin niciodată și devin abonate ale psihiatriei, care le însoțește în labirintul său pentru a le fideliza.

Inițial, în pofida depresiei, bolnavii rămân adesea optimiști, își păstrează speranța și se arată foarte receptivi la promisiunile psihiatriei care le oferă perspectiva de a-i ajuta să-și recupereze viața de dinainte. Și acest lucru se întâmplă frecvent. Mult prea frecvent! Foarte multe persoane sunt încă pierdute în meandrele psihiatriei care își epuizează treptat promisiunile și soluțiile. În plus, persoanele depresive adoptă soluțiile propuse, cu tratamente care se măresc sau se schimbă, dar cu rezultate adesea modeste sau pesimiste. Aceste rezultate nefavorabile sunt cele care le spulberă speranța, urmând o fază de disperare și resemnare.

În fața acestor eșecuri evidente, psihiatria clasica admite că a făcut tot posibilul, tot ce trebuia, și-a atins nivelul maxim și sugerează că având puțin curaj, va fi un succes. Pacienții se văd des, mult prea des, nevoiți, după ani și ani de terapie și tratament, să accepte sau să se „acomodeze” la situația lor nerezolvată. În consecință, foarte des, pacienții descurajați se demobilizează, se implică din ce în ce mai puțin în lupta lor de viată și devin astfel victime ale DEPRESIEI.

Pe lângă asta, psihoterapiile se înlănțuie, privite ca singurul mijloc de a recunoaște și alina suferința depresivă, dar într-un climat de fatalism ireversibil. Psihoterapeuții, prin însăși natura meseriei lor și a persoanei lor empatice, aduc susținere și alinare. Acest proces poate cultiva astfel acceptarea depresiei ca o boală dureroasă, cronică și dificil de învins.

De altfel, psihoterapiile fac adesea inventarul problemelor susceptibile de a se găsi la originea depresiei. Acest lucru poate avea ca efect consolarea pacienților la ideea că viața lor este plină de probleme, ajungând astfel să justifice depresia care nu mai trece.

Pacienții depresivi iau în general antidepresive, dar continuă să fie depresivi. Se poate adresa o întrebare simplă: care ar fi interesul de a continua un tratament pe baza de antidepresive dacă depresia nu se oprește? Răspunsul este mereu același: antidepresivele par să ajute, să evite ce este mai rău. Mulți pacienți au încercat să renunțe la antidepresive fără să reușească… În realitate, le este frecvent teamă să le oprească iar starea lor să se înrăutățească prin urmare. Antidepresivele însoțesc depresia și pacienții depresivi în ciuda efectelor adverse precum pierderea libidoului, dereglarea somnului, creșterea în greutate, anxietatea de fond etc.

Realitatea depresiei se rezumă astfel:

  • Depresia rămâne o boală dificilă și cronică ce trebuie acceptată cu resemnare;
  • Psihiatria actuală prescrie antidepresive care nu opresc depresia, ci doar o însoțesc;
  • Depresia zdruncina viața pacienților, o viată care devine tristă, pesimistă și care nu se mai întoarce niciodată la ce a fost înainte.

Abordarea NEOPsy dorește să schimbe realitatea depresiei, dar pentru a o face, înainte de toate, este necesar să înțelegem fenomenele ei specifice.

Fenomenele specifice ale depresiei

Nu este dificil să recunoaștem o depresie. Este descrisă peste tot în același mod, în toate manualele, pe toate site-urile. Potrivit concepției NEOPsy, depresia este un REGIM al corpului și al sufletului care generează schimbări la acest nivel. Prin urmare, înțelegerea fenomenelor și mecanismelor depresiei reprezintă o etapă crucială de care depinde vindecarea ei.

În viziunea noastră, acest regim al corpului și al sufletului modifica patru sfere ale unei persoane depresive:

  • Sfera biologică sau organică ce privește corpul, cu o scădere a energiei, oboseală, tulburări de somn, poftă de mâncare și greutate perturbate, etc.
  • Sfera percepției care se referă la maniera de a percepe lumea, cu tristețe, pesimism, lacrimi, scăderea plăcerii de a trai, etc.
  • Sfera capacității de acțiune, cu o scădere a capacității de muncă, de concentrare, de rezolvare a problemelor, etc.
  • Sfera comportamentelor inhibate, cu o scădere a contactului social, activităților recreative, sexualității, etc.

Aceasta reprezintă o modalitate inedită de a defini depresia, care provine din analiza noastră originală asupra acestui fenomen care rămâne o chestiune de regim de viață, impus unei persoane.

În loc să cream liste descriptive ale simptomelor și manifestărilor, cum se poate vedea peste tot, estimăm că trebuie să înțelegem mecanismele care o provoacă. În felul acesta, putem să înțelegem mai bine depresia și să știm ce trebuie să facem pentru a o vindeca, în loc să o acceptam într-un spirit de resemnare. Vorbim aici despre lupta împotriva depresiei.

Lupta împotriva depresiei

Pentru a combate depresia, trebuie să o abordam în mod riguros și logic pentru a găsi o soluție eficace și adaptată fiecărui pacient. Nu credem că este absolut necesar să propunem tuturor pacienților aceeași soluție unică: psihoterapie și/sau antidepresive.

Tratamentul depresiei trebuie să obțină rezultate bune, altfel este probabil ca procesul terapeutic să nu fie analizat corect.

Cum putem așadar să explicam situația unei persoane care se găsește în psihiatrie după multi ani de tratament și psihoterapie și care nu reușește să-și regăsească viața de dinainte? Multe persoane au dreptul să se întrebe acest lucru, incluzându-i pe apropiații pacienților.

Combaterea depresiei conține trei etape simple și logice: înțelegerea depresiei, acționarea împotriva ei și obținerea rezultatelor favorabile.

Înțelegerea

Înțelegerea este o etapa esențială și necesară care pregătește și organizează intervenția terapeutică pentru a obține rezultate favorabile. ÎNȚELEGEREA depresiei reprezintă înțelegerea sistemului și mecanismelor de reglare a dispoziției și cauzele care o pot deregla. 

Sistemul dispoziției comportă trei mecanisme:

  • Mecanismul psihologic sau reacția emoțională
  • Mecanismul personalității și
  • Mecanismul biologic care conține toate elementele corpului (glandele, neuronii, hormonii, etc.).

Înțelegerea corectă a fenomenului depresiei înlesnește înțelegerea cauzelor și permite orientarea către soluții specifice.

 

 Tipuri de depresie

1. Depresia psihologică sau reacționară

Cauzele depresiei psihologice sau reacționare sunt evenimentele negative ale vieții care ne afectează. Cauzele cele mai dificile ale depresiei psihologice sunt pierderea locului de muncă, rupturile afective, decesul unei persoane apropiate sau divorțul.

Sistemul psihologic al dispoziției gestionează adaptarea afectivă și emoțională la aceste evenimente.

Depresia datorată evenimentelor nefavorabile este pur și simplu o reacție normală. Toți oamenii se confrunta mai devreme sau mai târziu, în cursul vieții, cu evenimente nefavorabile și vor trece prin experiența acestui tip de depresie, care în ciuda formei sale dezagreabile, rămâne normală, naturală și legitimă.

Intensitatea și durata depresiei psihologice (sau reacționare) este proporțională cu gravitatea evenimentului (cauzei) care a provocat-o. Cu cât evenimentul este mai grav, cu atât intensitatea depresiei va fi mai ridicată.

2. Depresia datorata personalității

Personalitatea este înnăscută, ea reprezintă maniera noastră de a funcționa. Suntem diferiți în funcție de modalitatea noastră de a reacționa și de a ne comporta. Când personalitatea prezinta caracteristici exagerate, cum spre exemplu a fi prea suspicios, prea încăpățânat, prea neîncrezător, prea naiv, etc. adaptarea la viată generează suferință.

Acest tip de depresie este întotdeauna declanșat de evenimente ale vieții, chiar neimportante, care sunt „digerate” greu de către trăsăturile problematice de personalitate.

A fi „digerate greu” înseamnă că evenimentele vieții generează reacții emoționale amplificate.

Întâlnim acest tip de reacții amplificate de exemplu la persoanele cu tulburarea de personalitate borderline, la care depresia este o caracteristica dominantă. Am întâlnit mulți pacienți depresivi cu o tulburare de personalitate care nu a fost diagnosticată.

3. Depresia biologică

Sistemul biologic al dispoziției conține toate elementele corpului care pot influenta dispoziția: glandele, neuronii, hormonii, sistemul vascular, creierul, etc. Sistemul biologic al dispoziției poate fi dereglat din diverse cauze externe sau interne. Prin urmare, dacă un element (cum ar fi tiroida) din sistemul de dispoziție biologică este în afara cazului, poate declanșa depresie biologică. De exemplu, în hipotiroidie, reducerea secreției hormonale a tiroidei este o cauză internă care poate declanșa o depresie biologică.

Alți factori pot cauza depresia biologica precum medicamentele, traumatismele cranio-cerebrale, factori genetici, substanțele toxice (alcool, canabis, cocaina, heroina, ecstasy), tulburarea somnului, anumite boli, ciclul menstrual sau menopauza etc.

Chiar și un medicament banal (precum ibuprofenul de exemplu) poate deregla sistemul biologic al dispoziției și declanșa o depresie. Este suficient să citim prospectul medicamentelor și să constatăm câteodată un risc relativ de depresie.

Dereglarea mecanismului biologic al dispoziției reacționează printr-o amplificare permanentă a reacțiilor emoționale. Acești pacienți devin conștienți că reacțiile lor sunt uneori exagerate în raport cu evenimentele și că nimicuri pot să îi afecteze.

În general depresia biologică nu este diagnosticată sau considerată ca fiind o cauză posibilă a depresiei, deoarece în manualele de psihiatrie nu există o descriere completă a sistemului dispoziției.

4. Depresia mixtă (psihologică și biologică)

Majoritatea timpului, depresia este mixtă, totodată psihologică și/sau biologică, și/sau de personalitate. Depresia mixtă este rezultatul unei perturbări concomitente a sistemului psihologic, de personalitate sau biologic al dispoziției, de exemplu un tânăr care trece printr-o ruptură afectivă (cauza psihologică) și care în plus este borderline (cauza de personalitate) și care în plus fumează canabis (cauza biologică).

Depresia mixtă este o caracteristică puțin cunoscută: reprezintă amplificarea disproporționată a intensității și duratei reacțiilor emotive în raport cu gravitatea evenimentelor de viată (acest lucru poate părea puțin complicat).

Această amplificare disproporționată a reacțiilor emotive este amprenta depresiei mixte, ca și cum sistemul psihologic al dispoziției ar fi parazitat de sistemul biologic sau de o tulburare de personalitate. Acest parazitaj în sistemul de dispoziție lasă senzația unui blocaj interior de care mulți oameni se plâng. Acesta este motivul pentru care principala dificultate a tratamentului depresiei rezidă în identificarea corectă a cauzelor sale. Acest lucru îi va determina urmarea și în consecință tratamentul care poate fi adaptat și eficace sau nu.

Influența componentei biologice sau a personalității asupra dispoziției poate afecta o viață întreagă, poate bloca potențialul persoanei de a evolua în cursul vieții sale și îi poate așadar ruina viața.

Acțiunea

INTERVENȚIA terapeutică/rezultatele

Conform raționamentului nostru, în cazul în care cauza depresiei este psihologică, soluția trebuie să fie un tratament de aceeași natură, deci psihologică.

Psihoterapia trebuie să se desfășoare cu inteligență și să fie centrată exclusiv asupra cauzelor la originea depresiei. A face o psihoterapie legată de problemele din copilărie este o pierdere de timp, dacă acestea nu au marcat începutul depresiei.

De exemplu, daca un pacient cade în depresie ca urmare a problemelor de la serviciu (hărțuire sau epuizare), psihoterapia trebuie să se intereseze de problemele legate de serviciu și nu de problemele din copilărie.

Dimpotrivă, dacă depresia este biologică, soluția terapeutică trebuie să fie de aceeași natură, adică biologică.

O soluție biologica necesită un tratament care acționează asupra sistemului biologic pentru a-i îmbunătăți și echilibra funcționarea.

Tratamentele (soluțiile) biologice sunt de doua tipuri:

  • medicamente adaptate
  • comportamente adecvate care schimbă comportamentele nocive la originea tulburării sistemului biologic. De exemplu, în cazul în care cauza depresiei biologice este consumul de canabis, soluția ar fi încetarea acestuia.

 Dacă depresia este mixtă, soluțiile sunt și ele mixte: psihologice (psihoterapia) și biologice (medicamentele sau comportamentele adecvate).

Valoarea intervenției noastre terapeutice se justifică prin rezultatele pe care le obținem. Persistența depresiei în ciuda unui tratament reflectă ineficacitatea acestuia și trebuie să fie pusă la îndoială.

Măsurarea rezultatelor

Când un tratament este instituit, parametrii dispoziției trebuie măsurați cu instrumente specifice.

Un tratament care obține rezultate favorabile trebuie menținut.

Un tratament care nu obține rezultate pozitive trebuie stopat.

Acesta este motivul principal care justifică utilizarea instrumentelor specifice pentru a înregistra evoluția și a măsura rezultatele.

Rezultatele bune confirmă un tratament corect, în timp ce rezultatele nedorite trebuie puse la îndoială.

De asemenea, tratamentul trebuie ajustat în funcție de alte aspecte precum toleranța la medicamente, efectele secundare, preferințele pacientului, etc.

Tratamentul trebuie să progreseze cu evoluția clinică și aceasta printr-o buclă de intervenții terapeutice care se adaptează periodic la rezultate.

 

Convenția NEOPsy

În acțiunea terapeutică, există două părți care încheie un pact, o convenție, cu rigoare, ce implică angajamente și sarcini desemnate. Fără această convenție, rezultatele rămân aleatorii.

Utilizarea instrumentelor NEOPsy va face parte din efortul terapeutic pe care pacientul și apropiații lui îl vor depune. Îngrijitorul și îngrijitul deopotrivă se angajează într-o procedură care îi obligă pe fiecare să lucreze cu rigoare pentru a reuși.

Orientarea NEOPsy organizează în felul acesta etapele și focalizează eforturile.

Rezultatele

De ce pacientul, apropiații lui și îngrijitorii ar trebui să se mobilizeze și să depună eforturi pe termen lung? Pentru a obține rezultate favorabile, cu alte cuvinte, pentru a combate și învinge depresia.

Rezultatele obținute sunt cele care confirmă sau validează utilitatea și eficienta efortului nostru.

Problema principală a psihiatriei actuale provine din faptul că rezultatele sunt validate de către îngrijitor și nu de către pacient și apropiații săi. Mesajul pe care psihiatria actuală îl transmite este că pacienții au beneficiat de cel mai bun tratament posibil și că rezultatele obținute sunt cele mai bune pe care le putem obține.

În realitatea pacientului și a apropiaților lor, aceste rezultate antrenează pierderea speranței și resemnarea. Pacienții și apropiații lor nu au argumente pentru a lupa împotriva acestei resemnări.

Măsurarea și înregistrarea rezultatelor de către pacienți și apropiații lor apar astfel ca o soluție obiectivă pentru a urmări evoluția depresiei, a îmbunătățirilor și deteriorărilor eventuale, sau chiar a vindecării.

În acest sens, am elaborat instrumente specifice pentru a măsura dispoziția, care trebuie demarate la începutul tratamentului.

Un alt punct important – dacă pacientul vine cu un tratament în curs, acesta trebuie evaluat cu privire la starea sa, considerată ca un rezultat direct al tratamentului anterior sau în curs. Tratamentul este bun dacă starea pacientului este bună. În acest caz, trebuie verificat dacă acesta este și optimal. Un tratament eficient produce rezultate pozitive durabile, traduse prin dispariția durabilă a depresiei și prin îmbunătățirea simptomelor asociate (de anxietate, somn, etc.).

Pe de altă parte, dacă pacientul suferă încă de o depresie recentă sau cronică în ciuda unui tratament, acesta trebuie analizat și pus la îndoială, apoi trebuie să încercam să găsim alte tratamente capabile să îmbunătățească rezultatele.

Diagnosticul depresiei

Conform manualelor diagnostice CIM 10 sau DSM V, diagnosticul depresiei se bazează pe recunoașterea a 5 simptome din 9:

  • dispoziție depresivă,
  • reducerea interesului pentru activități și dispariția plăcerii pentru activități agreabile,
  • modificarea apetitului alimentar și a greutății,
  • tulburări de somn,
  • încetinire psihomotorie sau agitație,
  • oboseală,
  • sentiment de devalorizare,
  • dificultăți de atenție sau de concentrare,
  • idei suicidale.

 Acest diagnostic este foarte reactiv și nu ține cont de cauze. Or cheia problemei depresiei rezidă în identificarea corectă a cauzelor și a naturii lor. Este ca și cum diagnosticul unei probleme a mașinii s-ar limita la o simpla constatare care stabilește că mașina este în pană, deși diagnosticul corect ar trebui să caute cauza acestei pene.

Nu este nevoie de această listă de 9 manifestări pentru a recunoaște o persoană depresivă, atâta timp cât înțelegerea mecanismelor și cauzelor depresiei rămâne o prioritate.

Psihiatria actuală nu beneficiază de un model util și capabil să explice de manieră simplă mecanismele depresiei, pentru a identifica în mod corect cauzele acesteia.

Așadar trebuie să explorăm, să analizam și să descompunem toate cauzele posibile ale depresiei pentru a-i stabili originile. Spre exemplu, depresiile mixte au o cauzalitate mixtă cu una sau mai multe cauze psihologice și una sau mai multe cauze biologice, fără să vorbim de personalitate.

În felul acesta, depresia fiecărui pacient rămâne unică, în ciuda faptului că are aceeași înfățișare, dar cauze diferite.

Pentru a trata în mod eficient fiecare depresie, trebuie identificate corect cauzele pentru ca tratamentul să fie adaptat și specific cauzelor.

În concluzie, în diagnosticul depresiei, trebuie să determinăm dacă depresia este psihologică, dacă se datorează personalității, dacă este doar biologică sau dacă este mixta.

E o eroare a trata toate depresiile cu același tratament (psihoterapie și/sau un antidepresiv).