Tulburarea bipolară

Spunem că cineva suferă de tulburare bipolară dacă variațiile de stare ale sale depășesc limitele considerate normale.

Suferința bipolară

Multe persoane bipolare sunt atinse de suferințe mentale care le afectează viața și pe cei dragi lor, și care le modifică starea și destinul. Deci, tristețea, depresia, anxietatea, insomnia, oboseala, alternează cu exaltare, euforie, iritabilitate, iar aceste stări se succed, uneori în confuzie. Această suferință, în formele sale cele mai tipice, îl împinge pe individ să vadă totul cu pesimism și îl determină să-și piardă speranța și încrederea.

În ciuda progreselor în medicină, suferința bipolară este adesea înțeleasă sau diagnosticată greșit. Anumite medicamente (cum ar fi antidepresivele, anxioliticele, somniferele etc.) ameliorează suferința bipolară, dar cu riscul real de dependență care poate dura ani de zile și sunt adesea ineficace. Unele reacții adverse le pot provoca modificări în greutate (îngrășare, slăbire), omoară sexualitatea sau sedează prea mult.

Anturajul și rudele pacienților bipolari trăiesc adesea într-o suferință tăcută, în disperare sau resemnare, deoarece au încercat deja totul, fără a obține o stabilitate de durată. Acest angrenaj psihiatric distruge zi de zi  sănătatea și speranța de a-și recupera viața de dinainte de psihiatrie.

Dar, ÎNTOARCEREA LA O VIAȚĂ NORMALĂ RĂMÂNE ÎNTOTDEAUNA POSIBILĂ!!!

Această secțiune a site-ului oferă:

  • o explicație simplificată și clară a fenomenelor tulburării bipolare;
  • găsirea diagnosticului
  • prezentarea de soluții optime
  • definirea rezultatelor care trebuie așteptate;
  • prezentarea instrumentelor de monitorizare și
  • psiho-educarea pacientului și a anturajului său.

Întrebări esențiale pentru tulburarea bipolară

1. Ar trebui să acceptăm să trăim cu tulburări bipolare?

– Nu, nu trebuie să acceptăm să trăim cu boala, ci să luptăm împotriva ei.

2. Rezultatele obținute de psihiatria actuală sunt optimiste sau pesimiste?

– Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să definim…

3. De ce depinde obținerea de rezultatelor optimiste / favorabile?

– Ele depind de:

  • gradul de implicare al celor trei părți în cauză (pacientul, rudele și îngrijitorii);
  • tehnica de intervenție (managementul terapeutic și tratamente) și
  • instrumentele utilizate pentru diagnosticul și măsurarea parametrilor.

4. Este normal ca problemele de dispoziție să persiste, în ciuda tratamentelor și a măsurilor terapeutice?

– Nu, nu este normal!

Astăzi, progresele cunoștințelor ne permit să afirmăm că este posibilă o stabilitate corectă și de durată a dispoziției. Dacă măsurile de intervenție terapeutică sunt adecvate și cuprinzătoare, pacientul trebuie să progreseze spre o îmbunătățire evidentă, spre o viață normală și independență.

5. De ce problemele de dispoziție persistă în ciuda tratamentelor și a măsurilor terapeutice?

 Aceste probleme de dispoziție sunt astăzi ușor de rezolvat, cu condiția să facem ceea ce trebuie. Aceasta înseamnă că tulburarea stării de spirit (bipolară și depresia) profită de orice eroare posibilă. Soluțiile sunt precum legăturile unui lanț, o singură legătură slabă poate compromite toată coeziunea și, prin urmare, rezultatul.

Conduita zilnică adecvată rămâne esențială pentru a menține stabilitatea pe termen lung. Acesta este motivul pentru care trebuie să fie puse în aplicare o serie de măsuri, cu implicarea pacientului și a anturajului său, pentru a elimina toate fluctuațiile patologice ale dispoziției.

Dificultăți în depășirea tulburării bipolare

În Elveția, în fiecare an, problemele legate de suferința mentală costă 11 miliarde CHF. În ciuda acestor cheltuieli și avansurilor în medicină, o serie de dificultăți fac intervențiile terapeutice ineficiente, prelungesc suferința și agravează situația pacientului, restrângând soluțiile terapeutice.

Am identificat trei grupuri de dificultăți de depășit pentru a combate tulburarea bipolară și depresia:

  • slaba înțelegere a pacientului (dezinteres, indiferență sau ignoranță) a bolii sale și a posibilelor soluții;
  • atitudinea pasivă și detașată a pacientului care rezultă din acesta sau lipsa de implicare în deciziile care îl privesc;
  • lipsa observației clinice făcute de pacient (și anturajul său) și absența instrumentelor de măsurare și verificare a rezultatelor.

Și atunci când rezultatele așteptate sunt negative (recidivă, depresie, anxietate, insomnie, etc.), dezamăgirea și resemnarea se instalează. Tulburarea și depresia bipolară creează astfel un cerc vicios care distruge viața, speranța și menține suferința.

Tocmai acest cerc vicios trebuie rupt.

De asemenea, trebuie să aveți curajul să anunțați obiective și soluții personalizate.

Soluții pentru a depăși tulburarea bipolară

Tulburarea bipolară trebuie combătută de către o echipă performantă și eficientă formată din trei actori: pacientul, anturajul său și îngrijitorii. Implicarea celor trei părți formează un sistem integrat de îngrijire numit: „convenția bipolară”.

Ea angajează cele trei părți, alocând fiecăruia roluri și următoarele trei obiective:

  • cunoașterea și participarea la înțelegerea tulburării, a problemelor specifice și a soluțiilor posibile;
  • adoptarea unei atitudini și a unei participări active la deciziile terapeutice;
  • cultivarea unei preocupări permanente de a observa și măsura (cu instrumente) evoluția clinică a pacientului.

Metoda noastră se numește TERAPIA BIPOLARĂ (NEOPsy), care reprezintă o abordare cu totul nouă, ce pune în practică toate eforturile și tehnicile eficiente pentru: autonomia pacientului, controlul tulburării și revenirea la viața normală.

Înțelegerea

Înțelegerea = lanțul ÎNȚELEGERII

Fiecare trebuie să înțeleagă sensul vieții sale, a problemelor, a greutăților. În cazul tulburării bipolare, pacientul trebuie să înțeleagă ce i se întâmplă, de ce și cel mai important ce trebuie să facă pentru a ieși din ea.

Abordarea noastră este să luptăm cu tulburarea bipolară în loc să o acceptăm și să trăim cu ea. Această abordare optimistă este esențială pentru a obține rezultate bune.

Un proverb spunea că „vizita unui dușman la o persoană bolnavă este mai rea decât boala”. Tulburarea bipolara are trei prieteni:

  • înțelegerea greșită
  • intervenția greșită și
  • rezultatele proaste.

Pentru a depăși tulburarea bipolară, acești trei prieteni trebuie anihilați.

Tratarea tulburării bipolare este ca și cum ai încerca să scoți pacientul de la psihiatrie cu trei lanțuri, fiecare dintre acestea trebuie să reziste. Dacă o singură legătură dintr-un lanț nu ține, sub forma unei erori foarte mici, lanțul poate eșua și de acolo, întregul sistem cedează și boala câștigă! Acest tip de eroare explică succesiunea episoadelor și recidivelor ca o luptă neîncetată între soluții imperfecte și o boală mai puternică.

În realitate, rezultatele nefavorabile sunt consecința uneia sau a mai multor legături slabe ale unei intervenții terapeutice ineficiente. Prin urmare, este necesar să înțelegem că tulburarea bipolară profită de orice eroare în cele trei lanțuri terapeutice. Deci trebuie să ne interesăm care sunt aceste legături? Acestea sunt multiple.

Pentru a obține un rezultat bun, abordarea terapeutică trebuie să fie atentă la fiecare legătură. Dacă sunt îndeplinite condițiile favorabile, va apărea o spirală corectă, necesară pentru ameliorarea pacientului.

În tratamentul tulburării bipolare, obiectivele sunt:

  • îmbunătățirea și stabilitatea durabilă a stării de spirit,
  • autonomia,
  • părăsirea psihiatriei și
  • revenirea la viața normală.

Acest lucru ne face să verificăm soliditatea fiecărei verigi și să detectăm orice disfuncție posibilă: în ceea ce privește mijloacele implementate de tratament, a anturajului, implicarea pacientului,

a psihiatrului, a diagnosticului său, evaluarea rezultatelor etc…

Această chestionare a fiecăruia dintre parametri va permite analiza cauzei eșecului. Prin urmare, în această secțiune, suntem interesați de lanțul ÎNȚELEGERII fenomenelor tulburării bipolare, pentru o înțelegere accesibilă tuturor.

Atât pacientul, cât și cei dragi au nevoie de o înțelegere în cunoștință de cauză a bolii și de soluții posibile. În realitatea clinică, acest lucru se întâmplă foarte rar. Am întâlnit prea mulți pacienți cu cei dragi lor, pierduți în neclaritatea informațiilor, punând mereu și mereu aceleași întrebări: ce este tulburarea bipolară? Sunt bipolar? Cum se face diagnosticul? Cât durează pentru a ajunge la diagnosticul corect? De ce sunt bolnav? Ce să fac? Care sunt soluțiile? Pot ieși din ea? Tratamentul meu este corect? Ar trebui să mai aștept beneficiile tratamentului meu? Am prea multe reacții adverse, este normal? Nu-mi cunosc tratamentul și nu știu pentru ce este? Mă pot vindeca fără medicamente? Ce tip de psihoterapie este cea mai potrivită pentru mine? Viața mea este pierdută? Ce să fac?

Legături slabe în lanțul de înțelegere

În ciuda tuturor progreselor din medicină, de ce nu putem încă să explicăm fenomenele tulburării bipolare într-un mod simplu și clar?

Mult prea mulți pacienți și cei dragi lor se simt rătăciți și neputincioși în fața tulburării bipolare. Nu știu dacă această boală este gravă sau nu. Chiar nu știu ce să facă, exceptând faptul că merg caute un terapeut, să aibă încredere în el și să aștepte.

Să privim în fată realitatea psihiatriei actuale:

  • aspectele esențiale ale tulburării, tratamentul și obiectivele care trebuie atinse nu sunt suficient explicate;
  • anturajul participă puțin, deseori este exclus din sesiunile de consultare;
  • pacienții sau rudele caută informații pe internet, pe site-uri sau forumuri specializate, dar aceste informații sunt adesea complicate, incomplete, subiective și incorecte, adesea sub formă de mărturii sau reproducere de texte științifice care nu sunt clare;
  • psihiatria actuală (clasică) nu este precisă, se străduiește cu greu să ne explice într-un mod simplu și clar fenomenele suferinței bipolare, de fapt, ea enumeră doar simptomele, fără explicații suplimentare.

În aceste condiții, oamenii își pun pur și simplu întrebarea ce este tulburarea bipolară? Cel mai adesea, răspunsurile trimit la 2 liste de simptome: unul pentru faza depresivă și unul pentru faza pozitivă, fără a explica de ce apar aceste manifestări sau de la ce intensitate, ce frecventă, sau de la ce nivel se declară tulburarea instalată.

Mulți pacienți cu simptome ușoare rămân nediagnosticați și continuă să se simtă rău.

În cazul depresiei, explicațiile date se referă mult prea frecvent  la contextul emoțional, social sau profesional. Acest lucru este adesea greșit! După cum vom vedea, există două tipuri de cauze care provoacă depresia, care se prezintă cu aceleași simptome. Cauza și mecanismele trebuie identificate cu precizie pentru a iniția soluții specifice și eficiente.

Astăzi, diagnosticul de tulburare bipolară este definit de o serie de criterii clinice enumerate în manualele de diagnostic (DSM 5 și CIM 10). Aceste criterii au fost păstrate în urma studiilor statistice, condensând majoritatea aspectelor bipolare, fără a explica apariția lor.

În plus, anumite criterii sunt contradictorii, de exemplu, pentru diagnosticul depresiei, există două criterii de diagnostic:

  • „pierdere sau luarea semnificativă în greutate…. sau scăderea sau creșterea apetitului;
  • insomnie sau hipersomnie (dormit prea mult) ”.

Aceste două aspecte sunt foarte reale, dar utilitatea pentru diagnostic este limitată fără o bună înțelegere. Pacientul este întrebat dacă a pierdut 2-4 kg (5%) sau daca a câștigat în greutate? Două răspunsuri sunt posibile: da, am slăbit sau da, am luat în greutate. La întrebarea despre somn: da, dorm puțin, sau da, dorm prea mult. Cu toții cunoaștem oameni normali cu probleme de greutate sau somn, fără a fi bipolari.

Când sunt întrebați ce este tulburarea bipolară, medicii se bazează pe manuale de diagnostic și trimit pacienții și familiile lor la aceleași surse de informații problematice. Cercetările pe Internet obțin aceleași răspunsuri, pe baza acelorași criterii din manualele de diagnostic, fără explicații suplimentare. Această bază teoretică limitată este o sursă de probleme de diagnostic. Prin urmare, afectează natura intervențiilor de îngrijire terapeutică și în special rezultatele nefavorabile ale acestora.

În 1994, un studiu de urmărire realizat de Asociația Națională (Americană) a Bolilor maniaco-depresive (NDMDA) a constatat că o treime dintre pacienții bipolari urmăriți timp de zece ani nu au fost încă diagnosticați în mod corespunzător. Dintre aceștia, mai mult de jumătate au consultat deja mai mult de trei medici înainte de a ajunge la diagnosticul corect. Șase ani mai târziu, în 2000, același studiu a găsit rezultate similare: 69% dintre pacienți au avut un diagnostic greșit și doar 20% dintre pacienți au fost diagnosticați corect în primul an de boală, în timp ce 35% dintre pacienți au fost diagnosticați cu o întârziere de 10 ani. Pentru 67% dintre aceștia din urmă, dificultatea de diagnostic a venit din slaba înțelegere a tulburării bipolare. Concluzia acestui studiu: pentru a primi un diagnostic corect, un pacient bipolar trebuie să consulte în medie 4 medici, după ce a fost diagnosticat greșit de 3 ori înainte.

Concluzia care rezultă din această realitate: definiția tulburării bipolare nu beneficiază de o bază teoretică ușoară, simplă și accesibilă. Aceasta creează o bază pentru diagnostice și rezultate nesatisfăcătoare. Prin rezultate nesatisfăcătoare, înțelegem prezența sau persistența suferinței mentale cu consecințe psihosociale și familiale, iar asta în ciuda tuturor intervențiilor terapeutice.

Ce să facem în această situație? Pentru a remedia aceste aspecte și a face esențialul accesibil și inteligibil, trebuie să explicăm fenomenele bipolare într-un alt mod (nou).

Dispoziția și tulburarea de dispoziție

Ce este starea de spirit și tulburarea bipolară?

Starea de spirit este definită ca o emoție globală și de durată, care colorează percepția lumii, fiind la baza percepțiilor noastre vitale, acțiunilor și proiectelor noastre. Starea de spirit are două extreme: polul pozitiv, marcat de o stare de excitare psihică și polul negativ (depresiv), marcat de tristețe. Tulburarea bipolară, cunoscută anterior ca psihoza maniaco-depresivă se manifestă ca o serie de episoade depresive sau euforie maniacală, cu perioade normale, fără simptome. Această tulburare determină o întrerupere periodică și intermitentă a tuturor funcțiilor neuropsihice.

 

 

Acest desen ilustrează dinamica unei stări de spirit normale, cu fluctuațiile sale în sus (spre polul pozitiv) și în jos (spre polul negativ). Aceste fluctuații sunt normale, legate de reacțiile noastre emoționale de adaptare zilnică. Ele pot dura câteva momente sau minute, ore sau câteva zile, în funcție de impactul evenimentului de viață asupra persoanei.

O scădere a dispoziției (spre polul negativ) poate fi declanșată de apariția unei probleme, de o situație inconfortabilă sau de o indignare. Scăderea stării de spirit se manifestă ca un sentiment negativ de frustrare, nemulțumire sau dezamăgire. Intensitatea reacțiilor emoționale negative pentru starea de spirit normală nu trebuie să depășească limita inferioară negativă.

În schimb, o creștere a dispoziției (spre polul pozitiv) poate fi declanșată prin rezolvarea unei probleme, printr-un mic succes personal sau printr-o situație plăcută. Se manifestă printr-un sentiment pozitiv de satisfacție, plăcere sau fericire. Intensitatea reacțiilor emoționale pozitive normale nu trebuie să depășească limita superioară pozitivă.

Schimbările normale de dispoziție se situează în jurul nivelului de polaritate neutră (nivelul zero) și nu depășesc așa-numitele limite

Limitele superioară și inferioară reprezintă limite extreme, negativă și pozitivă de intensitate a dispoziției, regăsite în populația generală. Ne imaginăm că dispoziția a 95% dintre persoane nu depășește aceste două limite.

Un lucru important: starea de spirit normală are o natură bipolară, deoarece fluctuează între cei doi poli, de aici natura sa bipolară. A fi bipolar este normal! Fiecare are o dispoziție bipolară, asta înseamnă că starea de spirit a fiecăruia își are ascensiunile și coborâșurile (în funcție de o dinamică emoțională reactivă, de adaptare zilnică). Persoanele considerate „normale” au o dispoziție bipolară, dar asta nu depășește limita superioară și inferioară.

 

 

Vedem în această figură că fluctuațiile dispoziției depășesc limita superioară și inferioară normală. Persoana experimentează perioade de tristețe și emoție care nu sunt normale. Starea sa de spirit (întotdeauna bipolară) este tulburată și anormală, deoarece limitele superioare sau inferioare sunt depășite.

  • Tulburarea bipolară se referă astfel la persoanele care au modificări de dispoziție care depășesc limitele normale ale stării de spirit
  • Oamenii normali au modificări de dispoziție care nu depășesc limitele normale de dispoziție.

Această definiție originală este fundamentală, deoarece recunoaște starea noastră normală bipolară și face posibilă formularea obiectivului terapeutic central într-un mod simplu:

  • dacă o persoană suferă de o tulburare bipolară, obiectivul va fi să-l ajute să își normalizeze starea de spirit, astfel încât fluctuațiile sale bipolare să revină la limitele normale și ca persoana să își recapete normalitatea, aceasta însemnând o persoană bipolară normală, așa cum suntem noi toți.

Pentru diagnosticul și tratamentul corect al tulburării bipolare, identificarea cauzei la originea sa are o importanță capitală, deoarece va ghida intervenția și va influența rezultatul.

Cauzele care pot tulbura dispoziția

Dispoziția poate fi perturbată de două tipuri de cauze:

  • fie o cauză psihologică (un eveniment de viață),
  • fie o cauză biologică (vom explica asta).

Majoritatea oamenilor are o viziune distorsionată a fenomenului tulburării de dispoziție.

Într-adevăr, majoritatea oamenilor își imaginează că depresia este pur și simplu expresia disconfortului psihologic ca reacție la o situație nefavorabilă din prezent, trecut sau a unui conflict inconștient. Ei consideră că soluția pentru vindecarea depresiei este lupta, mobilizarea, rezistența sau rezolvarea situației nefavorabile.

Starea de spirit este controlată sau influențată de anumite sisteme biologice din corpul nostru (glande, sistemul nervos, sistemul biochimic etc.). Aceste sisteme lucrează împreună într-un echilibru dinamic care asigură o bună adaptare la mediu. Dacă acest echilibru este afectat, starea de spirit poate fluctua. De exemplu, scăderea concentrației hormonilor tiroidieni (specific hipotiroidismului) duce la o stare de depresie. La fel și modificările de dispoziție legate de ciclul menstrual, naștere sau menopauză.

Anumite medicamente pot deranja sistemele biologice și pot provoca de asemenea o depresie. Anumite produse toxice (medicamente, canabis etc.) sunt cunoscute pentru potențialul lor de a tulbura starea de spirit (exaltare sau depresie) etc. Prin urmare, trebuie amintit că tulburarea dispoziției poate fi declanșată de perturbarea funcționării biologice.

Prin urmare, două mari grupuri de cauze polarizează starea de spirit dincolo de limitele sale normale, cauze de natură psihologică și cauze de natură biologică.

Cunoașterea naturii (psihologice sau biologice) a cauzelor tulburării bipolare (dispoziției) este extrem de importantă, deoarece ghidează diagnosticul, tratamentele și rezultatele.

O identificare incorectă a naturii cauzei polarizării dispoziției va avea consecințe grave asupra progresului terapeutic al pacienților.

Acțiunea

Lanțul „ACȚIUNII” are mai multe verigi, care trebuie să fie puternice și solide pentru a putea depăși tulburările bipolare. O singură legătură slabă este suficientă pentru a compromite efortul de intervenție, deoarece tulburarea profită de toate erorile.

Vom analiza aceste legături, pentru a exclude punctele slabe ale unei intervenții ineficiente. Rețineți întotdeauna că scopul oricărei intervenții este de a obține rezultate favorabile (a se vedea definiția rezultatelor).

Etapele intervenției bipolare.

Nu trebuie să uităm, de asemenea, că ACȚIUNEA înseamnă a interveni în echipă. În acest sens, se aplică un principiu simplu, care consolidează și combină eforturile: convenția bipolară.

Este vorba despre formarea unei echipe alcătuite din trei părți, unde fiecare primește un rol și îndeplinește anumite obligații:

  • îngrijitorul (personalul medical: psihiatrul, medicul generalist, psihologul, asistenta medicala, asistentul social, educatorii etc);
  • pacientul și
  • anturajul (rudele, prietenii, soțul/soția, familia etc).

Cine ce face?

Cea mai importantă în această abordare terapeutică este atitudinea activă și implicată a pacientului și a anturajului său. Ei trebuie să aibă o abordare dinamică în înțelegerea fenomenelor, a diagnosticului și a soluțiilor posibile.

Care este această abordare pro-activă?

Pacientul și anturajul său

În primul rând, ar trebui să se simtă liberi să pună întrebări pentru a se informa. Într-adevăr, datorită unei bune înțelegeri, acțiunea câștigă în motivare, mobilizare și eficiență. Astfel pot observa și monitoriza parametrii progresului clinic al pacientului și îl pot comunica medicului sau altor îngrijitori.

Pacientul și anturajul său sunt astfel responsabili de feedback după inițierea tratamentului, pentru a confirma sau nu îmbunătățirea terapeutică. Participă la decizii terapeutice, deoarece ei sunt cei care sunt afectați în mod direct de efectele tulburării. Din această cauză trebuie să dobândească cunoștințe corecte despre boală, despre tratamente și să știe să analizeze rezultatele. De aceea, acțiunea începe cu o atitudine angajată și implicată.

Medicul și echipa medicală

Medicul este responsabil pentru diagnosticarea, identificarea cauzelor tulburării și tratarea eficientă a acesteia. El este, de asemenea, responsabil pentru comunicarea și educarea pacientului și a celor din jurul său, adică să-i informeze cu toată cinstea, cu toată transparența și fără tabuuri. El trebuie să ia deciziile în legătură cu pacientul și cu cei din jurul său. De asemenea, este important să se stabilească o relație strânsă cu ceilalți membri ai echipei medicale (psiholog, asistente medicale etc.). Echipa de asistență medicală trebuie să urmeze cu umanitate direcția indicată de medic, să sprijine și să însoțească pacientul și rudele sale.

Etapele (legăturile) lanțului de intervenție bipolară

  1. etapa de explorare, care se presupune ca va colecta informații despre pacient și, prin urmare, informații specifice tulburării bipolare;
  2. stadiul diagnosticului, care pur și simplu dă un nume problemei dispoziției, dintr-o perspectiva optimistă privind rezoluția;
  3. stadiul de tratament (al intervenției terapeutice) presupus să rezolve problema stării de spirit;
  4. etapa de analiză a eficacității tratamentului trebuie să studieze calitatea rezultatelor obținute în fiecare etapă;
  5. etapa de urmărire / monitorizare, pacientul însuși și anturajul său trebuie să observe și să monitorizeze evoluția clinică a stării pacientului, folosind instrumente specifice.

Explorarea diagnosticului

Explorare diagnostică” înseamnă anamneza (curriculum cronologic al problemelor, manifestărilor, evenimentelor, cauzelor și condițiilor, biografia, diferite contexte, profil familial etc.).

Etapa de explorare diagnostică = ceea ce numim „anamneză” (cronologia problemelor, a manifestărilor, evenimentelor, cauzelor și condițiilor, diferențelor antecedente medicale, biografia pacientului, profilul său familial, etc).

Se presupune că această explorare colectează informații despre pacient și, prin urmare, informații specifice despre tulburarea bipolară.

Acest pas este esențial, deoarece ghidează intervenția terapeutică. Este principala sursă de erori diagnostice sau de diagnostic tardiv al tulburării bipolare. Cu toate acestea, eroarea provine din faptul că diagnosticul tulburării bipolare se bazează pe verificarea unui număr limitat de manifestări menționate în cele 2 liste de simptome (preluate din 2 manuale de diagnostic CIM 10 și DSM 5): cele pentru faza negativă (depresive) și cele pentru faza pozitivă (hipo/manie).

În acest scop au fost proiectate mai multe instrumente. Cele mai frecvente sunt:

  1. HCL 32 (sau lista de verificare a hipomaniei) este un auto-chestionar conceput de Angst,
  2. Testul MDQ (Mood Disorder Questionnaire) propus de Hirschfeld și colab. (2000);
  3. Chestionarul de screening pentru spectrul bipolar Goldberg, un instrument pe care îl prefer;

Iată și alte câteva instrumente de diagnosticare utile:

  1. SAD-P („Evaluarea screeningului polarității depresiei” de SOLOMON D., LEON A., MASSER J. și colab., 2006),
  2. Scara maniei lui Young sau
  3. Indicele Sachs.

Dar, în principiu, avem nevoie de mai multe informații pentru un diagnostic rapid și corect. Mai presus de toate, informațiile căutate trebuie să fie esențiale și specifice tulburării bipolare.

Obiectivul etapei de explorare este:

  • găsirea de informații bipolare specifice, ca argumente pentru validarea ipotezei de diagnostic;
  • reconstruirea curriculumului cronologic al problemelor;
  • validarea în comun (medicul cu pacientul și rudele) a elementelor găsite și reconstruirea istoricului pacientului;
  • emiterea împreună a una sau mai multor ipoteze de diagnostic pentru problemele presupuse.

Această explorare trebuie organizată pe 5 niveluri: biologic, psiho-afectiv, cognitiv, comportamental și psihosocial.

În această etapă, rigoarea și precizia sunt necesare. Implicarea mai largă a celor care pot furniza informații poate fi importantă, deoarece fiecare își poate prezenta observațiile, mărturiile sau argumentele.

Diagnosticul

Cu informațiile colectate în etapa de explorare, putem trece la stadiul formulării diagnosticului, ceea ce înseamnă pur și simplu că fiecare problemă primește un nume. Nu este o etichetă lipită pe fruntea pacientului, ci doar numele problemei care așteaptă să fie rezolvată, cu optimism.

Diagnosticul organizează intervenția, pentru a ataca și rezolva probleme, fără a uita vreuna.

Etapa inițială a diagnosticului include trei ipoteze:

  • ipoteza cauzei care provoacă problema;
  • ipoteza de diagnostic privind identificarea probabilă a unei probleme și
  • ipoteza unui tratament eficient, care trebuie să acționeze asupra cauzei pentru rezolvarea problemelor și ameliorarea simptomelor.

Validarea sau invalidarea ipotezelor se realizează într-o etapă ulterioară, în timpul analizei rezultatelor obținute, după tratament.

Dacă rezultatele sunt favorabile în direcția unei evoluții pozitive sau o ameliorare a simptomelor, atunci avem confirmarea că ipotezele noastre diagnostice și cauzale sunt corecte și că intervenția terapeutică se deplasează în direcția corectă. Prin urmare, trebuie să continuăm.

Dacă rezultatele sunt nefavorabile în sensul unei evoluții nefavorabile sau dacă simptomele persistă, acest lucru ne indică faptul că ipotezele noastre diagnostice și cauzale nu sunt corecte și că intervenția nu merge în direcția corectă.

De exemplu, dacă pacientul are dificultăți la locul de muncă, simptomul este numit „incapacitate de muncă”, o ipoteză de diagnostic poate fi epuizarea, ipoteza cauzală poate fi tulburarea de somn datorată unui program de muncă neregulat. În acest caz, trebuie luate măsuri pentru cele două cauze: trimiterea pacientului în concediu medical pentru recuperare fizică, tratament pentru tulburările de somn și, eventual, solicitarea angajatorului pentru o amenajare adecvată a programului de lucru.

Dacă acest tratament care acționează asupra cauzelor conduce la o îmbunătățire a simptomelor, atunci este posibil să validăm cele două ipoteze cauzale și diagnosticul. În caz contrar, trebuie să căutăm cauzele reale care au provocat epuizarea, care poate fi: o tulburare de dispoziție care provoacă tulburări de somn, un risc psihosocial (o organizație patogenă sau hărțuire psihologică), stres, asertivitate slabă etc.

Dacă intervenția terapeutică tratează numai și în principal simptomele, cauzele vor continua să acționeze și să mențină tulburarea. În acest caz, tratarea doar a tulburărilor de somn nu va rezolva problema, deoarece nu vizează condițiile de muncă ce pot fi o sursă de stres și de epuizare. Pacientul va intra într-o fază temporară de îmbunătățire a somnului, care va scădea din nou mai târziu.

Într-adevăr, tratarea simptomelor este o abordare proastă, dacă nu sunt tratate cauzele. Colectarea simptomelor riscă să conducă la tratament cu o colecție de medicamente, cu efecte secundare, psihoterapie de lungă durată, rezultate slabe, agravarea și cronicizarea tulburărilor.

Riscul unei intervenții proaste constă în intervenții imprecise, ineficiente, care nu atacă sursa problemelor și perpetuează situația.

Tratamentul cauzei ajută la controlarea și rezolvarea problemei, tratamentul medicamentos va fi minim optim, cu un minimum de efecte secundare, psihoterapie scurtă și eficientă, rezultate favorabile, fără agravarea și cronicizarea simptomelor, ci cu o îmbunătățire a stării pacientului.

Astfel, ipotezele de diagnostic trebuie să conțină ipotezele cauzelor la originea problemei, lucru adesea ignorat în psihiatrie.

Un alt exemplu simplu, când o tulburare depresivă fără cauză riscă să conducă la o terapie cu antidepresive sau / și psihoterapie. Cu toate acestea, dacă la originea depresiei a fost o problemă tiroidiană (cazul hipotiroidismului), nici antidepresivele și nici psihoterapia nu vor fi eficiente. Dacă la originea depresiei este consumul de canabis, soluția nu vor fi nici antidepresivele, nici psihoterapia, ci stoparea consumului canabisului și psiho-educația.

Un alt exemplu: dacă la originea depresiei se află un doliu în familie, soluția nu vor fi antidepresivele, ci psihoterapia de doliu.

Diagnosticul psihiatric trebuie să conțină numele problemei, asociat cu una sau mai multe cauze. Exemplu de diagnostic: tulburarea de dispoziție depresivă (bipolară) de cauză biologică (constitutivă).

Formularea diagnosticului în acest fel pregătește și organizează într-un mod logic și eficient intervenția terapeutică, pentru a acționa asupra cauzei problemei și nu asupra simptomelor acesteia.

În această etapă, diagnosticul trebuie să se bazeze pe elementele rezultate din etapa de explorare, care conțin argumentele, manifestările, consecințele… legate între ele.

Raportul de diagnostic evidențiază legăturile cauzale: anumite manifestări au fost cauzate de anumiți factori și că problema are un anumit nume (un anumit diagnostic).

Raportul de diagnostic trebuie să conțină și diagnosticul diferențial, adică diferențierea ipotezei noastre diagnostice de alte ipoteze posibile. În acest sens, trebuie să explicăm de ce ipoteza noastră este cea mai relevantă dintre toate.

Tratamentul

Acest pas include:

  1. declararea obiectivelor de atins;
  2. implementarea instrumentelor de monitorizare pentru măsurarea parametrilor esențiali înainte, în timpul și după intervenție și
  3. tratamentul orientat către obiectivele declarate și acțiunile concrete pentru realizarea acestora.

1. Declarația obiectivelor care trebuie atinse

… presupune definirea cu precizie a fiecărui obiectiv de îmbunătățire cu protocolul său de acțiune …

Pentru a avansa în mod corespunzător, un obiectiv trebuie să fie:

  • specific, în sensul că se referă în mod specific la o acțiune, un parametru sau o dimensiune care trebuie îmbunătățită;
  • măsurabil, în sensul măsurării eforturilor care trebuie depuse (de exemplu, completarea fișei de monitorizare sau respectarea unei ore de culcare) sau a rezultatelor obținute;
  • acceptabil, în sensul că a fost acceptat de către pacient și rudele sale;
  • realist în sensul că obiectivul trebuie să fie realist, posibil de atins și
  • limitat temporal: trebuie stabilit un termen limită.

Obiectivele fără descrierea unui protocol de acțiune rămân imprecise, nemăsurabile, nerealiste și perpetuează situația de disconfort a pacientului.

Să luăm exemplul unui obiectiv slab definit: îmbunătățirea stării pacientului care suferă prin intermediul psihoterapiei.

Îmbunătățirea stării pacientului este un obiectiv global, general dar nu este specific. Obiectivul nu poate fi măsurat, acțiunile care urmează să fie implementate nu sunt precise. Obiectivul nu este realist dacă nu este clar explicat și, prin urmare, nu este limitat în timp.

Multe psihoterapii continuă, fără limită de timp și fără a le măsura eficiența.

Exemplu de protocol al obiectivului terapeutic:

Obiectivul specific: îmbunătățirea cantității, calității și regularității ciclului de somn. Medicul pune la dispoziția pacientului un instrument de monitorizare (sub forma unui tabel), îi explică pacientului cum se completează, zilnic: ora de culcare, ora de trezire, durata siestelor, calitatea somnului. De asemenea, medicul explică în fiecare consultație de ce somnul este important, iar în timpul fiecărei consultări, medicul, pacientul și rudele, analizează împreună datele înregistrate de către pacient.

Obiectivul măsurabil: măsurăm numărul de ore de somn în fiecare zi, calitatea somnului și parametrii asociați cu ciclul somnului.

Obiectivul acceptabil: medicul propune și explică pacientului importanța somnului în stabilizarea dispoziției pentru sănătate, iar dacă pacientul acceptă obiectivul, se angajează. Rudele pot participa și la urmărirea acestuia (cu acordul pacientului).

Obiectivul realist: completarea unei coloane în tabel în fiecare zi (care durează doar 1-2 minute) este o sarcină realistă și în mare măsură realizabilă. Cu toate acestea, trebuie verificat dacă pacientul îndeplinește această sarcină.

Obiectivul limitat temporal: înregistrarea parametrilor de somn trebuie făcută până la următoarea consultație, sau chiar timp de o săptămână sau mai mult, în conformitate cu baza comună definită inițial.

Protocolul trebuie să conțină o listă „check-up” care să identifice sarcinile care trebuie îndeplinite:

  • cine ce face?
  • ce instrumente sunt utilizate?
  • ce parametri măsurăm?
  • notificarea angajamentului verbal al pacientului sau al anturajului său
  • ce medicamente trebuie luate? La ce oră? Cum?
  • jurnalul de intervenție care trebuie să urmărească progresul intervențiilor și rezultatelor.

Un inventar al problemelor observate trebuie realizat în cele 5 domenii (biologice, psiho-afective, cognitive, comportamentale și psihosociale) și să se decidă care vor fi dificultățile care trebuie tratate, în ordinea priorităților.

2. Tabloul de bord (instrumentele pentru monitorizarea progresului)

Monitorizarea îmbină acțiunea cu rezultatele. Monitorizarea folosește unul sau mai multe instrumente pentru a măsura parametrii esențiali: la început, în timpul intervenției terapeutice și după.

Înregistrarea acestor parametri face posibilă evaluarea evoluției stării de sănătate a pacientului, a rezultatelor obținute și mai ales dacă direcția terapeutică inițiată este bună.

Se realizează folosind unul sau mai multe instrumente. Parametrii înregistrați sunt somnul, graficul dispoziției, oboseala, anxietatea, iritabilitatea, consumul de produse toxice, medicamente etc.

Două tipuri principale de instrumente de urmărire pot fi utilizate:

  1. Jurnalul zilnic care înregistrează parametri precum somnul, starea de spirit, oboseala, anxietatea, iritabilitatea, consumul de produse toxice, libidoul, ciclul menstrual, medicamentele etc., (faceți clic aici pentru a descărca un jurnal de probă zilnic.) și
  2. MDS 9 (Mood Daily Scale) care înregistrează 9 parametri de dispoziție bipolară pentru a oferi un scor al dispoziției / zi. Această notă nu este foarte importantă, ci mai degrabă variația ei în timp, ceea ce indică dinamica pozitivă sau negativă a evoluției dispoziției. De exemplu, un pacient care își măsoară starea de spirit folosind această scară obține un scor de – 20 (depresie). După un tratament de 2 săptămâni, pacientul obține un scor de -5, asta înseamnă că starea de spirit a devenit mai puțin deprimată și că evoluția este favorabilă. Această evoluție ne indică faptul că intervenția terapeutică este benefică și că este necesar să continuăm în această direcție de îmbunătățire.

3. Tratament: problemele și soluțiile lor

Natura soluțiilor trebuie să respecte natura problemelor constatate, conform „principiului acordului rezolutiv”. Numele sună puțin complicat, dar sensul este simplu: abordați o problemă de o anumită natură cu o soluție de aceeași natură. Pneumonia nu va fi tratată cu psihoterapie, ci mai degrabă cu un antibiotic, la fel și depresia – ea nu va fi tratată cu antibiotice, ci mai degrabă și cel mai probabil prin psihoterapie.

Acest principiu ne sugerează să identificăm natura problemei și apoi să căutăm soluții în același registru.

O problemă provocată de o cauză biologică trebuie tratată printr-o soluție biologică (tratament medicamentos), la fel cum o problemă provocată de o cauză psihologică trebuie tratată printr-o soluție psihologică (psihoterapie).

Acest lucru este important, deoarece deseori depresia bipolară este confundată cu depresia unipolară, de unde și simpla întrebare: cum să tratăm depresia?

Dacă depresia a fost provocată de o cauză de natură psihologică (un eveniment negativ, cum ar fi doliul, separarea, concedierea etc.), soluția va fi psihoterapia și nu luarea de medicamente. Utilizarea antidepresivelor în acest tip de depresie de origine psihologică ar trebui să ne dea de gândit!

Dacă depresia a fost provocată de o cauză biologică (tulburarea bipolară, administrarea de substanțe toxice, administrarea anumitor medicamente, apariția diferitelor boli etc.) soluția va fi administrarea de medicamente și nu psihoterapia. Utilizarea psihoterapiei singură în acest tip de depresie nu este nici eficientă, nici recomandată!

Tipuri de probleme și tipuri de tratamente

Putem organiza problemele în 5 grupuri, pentru a simplifica aspectul și analiza axată pe probleme de dispoziție, precum și pe soluții posibile.

A. Probleme de natură biologică

În mod logic, problemele de cauză biologică necesită soluții biologice, orientate spre repararea dezechilibrelor în funcționarea biologică. Orice este legat de biologia și funcționarea biologică poate cauza problemei de dispoziție. De exemplu, consumul de cafea seara poate perturba somnul și fără un somn adecvat funcționarea organismului va fi afectată. Anumite medicamente, substanțele toxice, alcoolul etc. pot perturba funcționarea biologică și pot afecta starea de spirit.

Trei soluții biologice sunt posibile:

  • eliminarea tuturor destabilizatoarelor biologice (droguri, medicamentele destabilizatoare de dispoziție)
  • încurajarea tuturor comportamentelor favorabile echilibrului biologic și
  • administrarea de medicamente care pot stabiliza dispoziția.

Soluțiile biologice sunt responsabile pentru o îmbunătățire semnificativă (80%) a stării de spirit, astfel încât importanța lor rămâne cardinală.

Iată trei soluții biologice rapide și eficiente, responsabile pentru 70% din îmbunătățirea stării de spirit:

  1. eliminarea (reducerea și renunțarea treptată a tuturor produselor toxice, medicamentelor, canabisului etc.) sau a medicamentelor care destabilizează starea de spirit;
  2. repararea somnul pentru a obține 7 – 8 h/ zi, cu o regularitate a ciclului, datorată unui stil de viață sănătos (de exemplu, mergând la culcare în fiecare zi între orele 22 și 23) și
  3. administrarea unui regulator de dispoziție.

B. Probleme psiho-afective

Problemele psiho-afective sunt situațiile, evenimentele sau consecințele care fac o persoană bipolară să sufere (conflicte, separare, doliu, probleme de adaptare etc.). Aceste dificultăți adaugă, mențin sau complică problemele de dispoziție.

Soluțiile pentru problemele de natură psiho-emoțională necesită diverse tipuri de psihoterapie, care trebuie să însoțească adesea alte forme de intervenție terapeutică.

C. Probleme de natură cognitivă

Problemele cognitive sunt: de memorie, concentrare, atenție, analiză, sinteză, raționament, judecată etc.). În tulburarea bipolară, aceste funcții (cognitive) sunt adesea afectate.

Când problemele biologice scad, problemele cognitive scad și ele. Pe de altă parte, dificultățile cognitive persistă adesea. Soluția este terapia cognitivă sau restructurarea cognitivă, care este un fel de antrenament pentru aceste funcții. Feriți-vă de utilizarea benzo-diazepinelor, despre care se știe că slăbesc permanent memoria, concentrarea și atenția.

D. Probleme comportamentale

Problemele comportamentale includ acte de violență, ostilitate, conflicte, încălcarea regulilor, a legii etc.

Prin urmare, tratamentul acestor probleme este, de asemenea, de natură comportamentală, psihoterapie cu stil de viață, disciplină, efort comportamental, expuneri, desensibilizare etc.

E. Probleme psiho-sociale

Probleme de natură psiho-socială sunt: problemele legate de funcționarea socială, cum ar fi munca, familia, relația cu banii etc. Tratamentul acestor probleme constă în luarea de măsuri administrative, medicale (concediu medical), asistență socială, orientare și susținere socială, financiară… pentru a îmbunătăți starea socială a pacientului.

Analiza eficacității tratamentului

Instrumentele de monitorizare măsoară rezultatele obținute prin intermediul măsurilor terapeutice și atingerea obiectivelor propuse.

Nu trebuie să se accepte tratamente care generează REZULTATE MEDIOCRE sau modificări nefavorabile!

Pentru tulburarea bipolară, beneficiile terapeutice pot fi obținute rapid.

Nu acceptați niciodată rezultate negative sau o dispoziție negativă marcată de instabilitate.

Așa cum am menționat deja, nu trebuie să acceptați să trăiți cu tulburarea bipolară (cu suișuri și coborâșuri), ci mai degrabă să luptați împotriva acesteia.

Sensul acestei lupte este îmbunătățirea, evidențiată de instrumentele de monitorizare. Analiza rezultatelor trebuie să se axeze pe calitatea rezultatelor obținute, în conformitate cu logica a 3 ipoteze care așteaptă să fie verificate:

  • cauza reclamată este corectă;
  • diagnosticul propus este corect și
  • tratamentul propus este corect.

Acestea sunt rezultatele care verifică cele trei ipoteze și validează sau nu lanțul nostru de intervenție.

Două situații sunt posibile.

1. Dacă rezultatele obținute sunt favorabile (îmbunătățirea simptomelor):

  • cauza problemei a fost identificată în mod clar și, prin urmare, ipoteza cauzală este validată;
  • ipoteza diagnosticului este validată (diagnosticul este corect) și
  • tratamentul propus este benefic, deoarece a produs rezultate favorabile.

2. Dacă rezultatele obținute nu sunt favorabile (lipsă de îmbunătățire sau reducere mediocră a simptomelor), trebuie pus la îndoială totul (pentru că nu știm unde se află eroarea)! Aceasta înseamnă că:

  • fie cauza problemei nu a fost identificată în mod corespunzător și, prin urmare, ipoteza cauzală nu este corectă;
  • fie problema nu a fost identificată în mod corespunzător și, prin urmare, ipoteza diagnosticului nu a fost verificată (diagnosticul este incorect);
  • fie tratamentul propus nu este eficient, deoarece nu a produs rezultate favorabile;
  • fie toate ipotezele sunt incorecte.

Să nu uităm niciodată înainte de a începe un tratament că:

  • trebuie oferit un diagnostic;
  • trebuie identificate una sau mai multe cauze și
  • obiectivele care trebuie atinse trebuie să fie anunțate în mod clar.

Să nu uităm niciodată să stabilim și să analizăm rezultatele unui tratament. Dacă acestea sunt favorabile, tratamentul poate continua, în caz contrar, trebuie să fim suficient de sinceri pentru a pune la îndoială totul.

Acest pas trebuie să conducă la o decizie: continuarea tratamentului curent sau schimbarea acestuia.

De asemenea, trebuie să asigurăm durabilitatea rezultatelor (cel mai dificil obiectiv de atins!) Aceasta înseamnă menținerea unor rezultate favorabile sustenabile.

Există o diferență mare între rezultatele pe termen scurt și cele pe termen lung. Rezultatele trebuie să fie favorabile, de lungă durată și solide, deoarece este ușor să plantezi un trandafir în desert, dar foarte dificil să-l menții în viață!

Acest lucru explică importanța acestui pas, de verificare și validare a ipotezelor pe termen mediu și lung, prin monitorizare.

Monitorizarea

Aceasta este ultima fază a tratamentului, când medicul a găsit formula corectă de tratament.

Dacă tratamentul este eficient, trebuie să ofere beneficii de durată.

Tratamentul este urmat atât timp cât este necesar, iar optimizările sunt întotdeauna posibile. Urmărirea trebuie să continue acasă. Aceasta va fi realizată de către pacient însuși sau de către anturajul său, care trebuie să observe și să monitorizeze progresul.

În acest scop, instrumentele de monitorizare și supraveghere sunt un ajutor prețios. Consultările medicale trebuie să analizeze rezultatele și parametrii înregistrați cu instrumentele de monitorizare și supraveghere.

Dacă stabilitatea dispoziției se menține, trebuie doar să continuăm tratamentul și observarea parametrilor.

Dacă situația se deteriorează, trebuie să analizăm și să înțelegem de ce? În caz contrar, trebuie să punem totul la îndoială și să începem de la început, pentru că îmbunătățirea nu a fost sustenabilă.

Rezultatele

Lanțul de rezultate reflectă calitatea muncii depuse din amonte. Rezultatele merită o atenție excepțională, deoarece ne motivează. Obținerea rezultatelor trebuie să fie stimulatoare, motivatoare și mobilizatoare.

Abordarea noastră se bazează pe rezultate, este condiționată și orientată spre calitatea lor.

Care sunt rezultatele pe care vrem să le obținem?

Obiectiv: REZULTATE favorabile = atingerea următoarele obiective într-o manieră durabilă:

  • îmbunătățirea somnului (somnul 7 – 8 h / zi) cu un ciclu de somn regulat;
  • oprirea produselor toxice;
  • îmbunătățirea stării de spirit (în sensul că dispoziția negativă / deprimată și starea de spirit pozitivă ar trebui să se normalizeze);
  • stabilizarea dispoziției (încetarea permanentă a fluctuațiilor de dispoziție);
  • eliminarea oboselii;
  • reducerea și eliminarea (dacă este posibil) a anxietății;
  • oprirea recidivelor (spitalizărilor sau vizitelor la secțiile de urgență);
  • găsirea unui tratament ușor și eficient, cu minimum de reacții adverse;
  • recuperarea autonomiei, a fi capabil să gestioneze singur boala (în luarea de medicamente, prin observație, în luarea deciziilor cu privire la tulburare);
  • păstrarea unui contact minim cu psihiatria și îndepărtarea de aceasta;
  • revenirea la viața normală.